Religie…
Am dat click pe tag-ul religie şi am văzut cam ce mai blog-uieşte lumea. Mi-am dat seama că atitudinea cu care am abordat ştirea cu salariul ÎPS mă discreditează din start. Am citit doar aşa, primele rânduri din posturile alea şi mi-am amintit cu câtă seriozitate abordează persoanele din domeniu subiectele religioase. Nu numai seriozitate dar şi eleganţă, coerenţă, limbaj, cam tot ce e nevoie să fii un …aburitor profesionist! Era zicala aia, ” Fă cum zice popa nu cum face popa! “. Mai e nevoie să mă explic? Mai e?!? Bine… Se spune că zicalele reprezintă “înţelepciunea poporului”. Discutabil. Eu aş zice că reprezintă înţelepciunea câtorva mai răsăriţi preluată şi repetată papagaliceşte de… restu`. Deci poporul a înţeles că popchii nu sunt alceva decât bişniţari cu vaste cunoştinţe în domeniul religios. Acu or fi ei bişniţari, da` vorbesc despre subiecte delicate cu atâta măiestrie… doar că tot bişniţari sunt, numai că nu vând telefoane şi ghiuluri de aur ci îl “vând” pe Dumnezeu. Deci nu e bine să faci ce fac ei. Însă ceea ce zic ei, e cu totul altceva.
Nu toţi sunt aşa. Sunt feţe bisericeşti care folosesc autoritatea oferită de statutul lor social pentru a ajuta oamenii. Aceştia sunt cei pe care i-aş denumi eu preoţi. Dar sunt puţini care îndraznesc să rămână aşa. Cei mai mulţi cedează în faţa tradiţiilor. În faţa enoriaşilor care, prin experienţa căpătată de-a lungul vieţii, se simt îndreptăţiţi să-i dovedească tânărului preot, abia ieşit din facultate (+seminar), că tot ce a învăţat el timp de 4 (+4) ani sunt doar nişte porcării, că tot ceea ce contează e să aibă biserica cea mai frumoasă, încep să-l înveţe cum se fac înmormântările, botezurile, cât se ia, cât se cere, cât se dă înapoi. Că doar ei trăiesc în acea comunitate de când se ştiu, şi asta le dă dreptul să ignore ceea ce zice Biblia ( pe care n-au citit-o) şi să insereze “tradiţii” pe care le respectă mai mult decât cele 10 porunci. De ce? Păi Biblia e plictisitoare, trebuie neapărat să apeleze la metode care fac ascultarea cuvântului Domnului cât mai suportabilă. Asta să le ţină mintea ocupată cât nu dau covrigi celor mai cuminţi şi mai frumoşi nepoţei de prin biserică. Şi ceea ce contează cu adevărat într-o slujbă de duminică se pierde printre: “Zi bodaproste!”, “Bodaproste”, “Şşşşşt”, “Doamne miluieşte” etc. Vorbesc foarte serios. Atât îmi amintesc de la slujbele la care am fost. A, da, şi Crezul… sau părţi din el. Cred că rugăciunile astea care se zic “în cor” sunt inamicul nr. 1 al babelor bârfitoare. Pentru că trebuie să întrerupă discuţiile înfocate despre gulerul strâmb al preotului şi exista riscul ca, la terminarea rugăciunii, să uite despre ce vorbeau. Sunt bătrâne, le înţeleg. Şi preotul e unul singur în tot balamucul ăsta şi are doar două opţiuni: ori face cum zice lumea (devenind popă) ori apar discuţii şi reclamaţii la mai marii Bisericii (care sunt deja popi). Voi ce aveţi la biserică? Preot sau popă?
